Sarim direct la subiect, fara alte vorbe in plus ca sa putem o data termina toata povestea. Apare in discutia noastra nimeni alta decit Grecia Antica, in care singurele figuri religioase relevante au fost oracolele de tot soiul si profetii (si ei de tot soiul). Oracolele erau puncte centrale a Templelor Grecesti cele mai importante situindu-se la : Delphi, Eleusis, Dodona si Epidaurus. La Delphi, spre exemplu, oracolul vorbea printr-o preoteasa numita Pythia, botezata dupa sarpele sacru, pitonul. Serpii erau considerati sacrii si venerati inca de pe timpul religiilor Zeitei-Mama, lucru care sugereaza ca oracolul a fost ori o ramura a acestei credinte primordiale ori o continuitate prin descendenta directa. Oracolul din Dodona Oracolul din Dodona.
Cu peste 4.000 de ani inaintea lui Christos, preotii si preotesele Mesopotamiei antice detineau multe credinte care in timp au devenit centrale ocultismului. Una dintre aceste credinte spunea ca daca cineva afla numele unei entitati, primeste control asupra acesteia. Deja pe atunci folosirea drogurilor pentru a intra in contact cu spiritele era o traditie veche la fel ca si papusile din ceara, folosite pentru a pagubi dusmanii intr-un fel sau altul. Se folosea tamaia, apa sfiintita si amuleta. Cea mai importanta credinta era insa divinatia sau mai bine zis, arta de a prezice (vedea) viitorul, iar metodele divinatiei urmau sa ocupe pe vecie un loc deosebit in existenta omului, deoarece aceasta metoda implica cititul in stele, si uite asa se naste astrologia, cu timpul. Yei! In anumite perioade ale anului, festivale sacre aveau loc, acestea corespunzind in mod general cu evenimente agriculturale, cea mai importanta tinindu-se in primavara. Punctul culminant al acestui festival dedicat fertilitatii era casatoria dintre rege si inalta preoteasa a templului. Copulatia lor era plina de solemnitate si avea loc conform unor formalitati stricte, de moment ce uniunea dintre ei simboliza uniunea omului cu mama-natura. O orgie se putea sa urmeze. Este dealtfel posibil ca ‘manastirile’ vremii sa fi fost un fel de bordele sacre iar functia de baza a preoteselor sa fi fost asigurarea fertilitatii prin copulatie. Cel mai important templu era Ishtar, Ishtar fiind o alta forma a Zeitei-Mama, al carei venerare a supravietuit inca din paleolitic.
La fel ca si anticii mesopotamieni, egiptenii credeau in ‘puterea numelui’ – ideea conform careia o persoana putea sa aduca o entitate in puterile sale aflindu-i numele (corect). ‘Numele corect’ sau ‘cuvintul de putere’ era legatura dintre uman si divin. Conceptul egiptean de ‘zeu’ aproxima credinta primitiva care postula existenta unei forte-spirit aflata deasupra tuturor lucrurilor si din care toate lucrurile se nasteau (vezi partea anterioara). In viata de zi cu zi, simbolurile erau investite nu doar cu semnificatii spirituale ci si cu puteri magice directe, o forma inalta de magie simpatetica. Egiptenii credeau cu tarie si in vise, majoritatea templelor beneficiind de interpretatori-preoti extrem de iscusiti.
Lumea viselor era apreciata si considerata la fel de reala ca si lumea constientului pe timp de zi. Credeau incontinuare in viata de dupa moarte si existenta sufletului, fiind primi care au conturat extrem de clar conceptul de ‘suflet’. Fiecare egiptean era compus din trei astfel de suflete: ‘ka’ era forta vitala care se crea din momentul nasterii si supravietuia mortii trupului; ‘ba’ era un spirit in forma de pasare ce ocupa fiecare individ fiind eliberat in momentul mortii; ‘akh’-ul era ceea ce am interpreta in prezent ca fiind aura unei persoane. Toate aceste credinte sunt datate cu 2600 de ani i.e.n conceptele ei fiind incorporate in viziunea prezentului in ceea ce priveste sufletul uman. Desi egiptenii credeau in continuitatea vietii, nu ei sunt cei care au inventat conceptul de ‘iad’ sau in termeni largi: pedeapsa de dupa moarte. Acest lucru i se atribuie lui Zarathustra, nascut cu vreo 580 de ani i.e.n in Medea (actualul Iran de nord). Conceptul de iad este imbratisat atit de religia Crestina cit si de cea Islamica desi preotii lui Zarathustra, cunoscuti sub numele de ‘Magi’, erau mai mult un fel de predecesori al practicilor oculte si nu prea imbratisau religia principala. Ritualurile magilor aduceau foarte mult a samanism fiind folosite droguri pentru a intra in contact cu divinul, credintele lor orbitind in jurul venerarii focului. Intre magi exsitau trei nivele majore prin care un initiat trebuia sa treaca in timp: gradul de ‘ucenic’, gradul de ‘maestru’ si intr-un final, gradul de ‘maestru perfect’. Practica nivelelor gradate in domeniul ocultului exista si pina in ziua de azi, dupa peste 2400 de ani.
Revenind la egipteni (asta e, o luam cronologic si sarim ocazional inainte si inapoi printre culturi) trebuie neaparat sa pomenim de o figura pe care multi adepti o cunosc destul de bine: Hermes Trismegistul (Hermes Trismegistos).
Spre surprinderea citorva dintre voi, Trismegistul nu este o persoana istorica. Numele este o traducucere din greaca insemnind ‘Hermes cel de-trei-ori-mare’. Hermes era corespondentul grec al zeului intelepciunii, Toth – la egipteni. Toth a fost sursa de inspiratie a multor lucrari de valoare in antichitate din care in prezent, foarte putine au ramas in existenta. In mod traditional erau 42 de carti impartite in sase categorii ale ariilor de preocupare: educatie a preotilor, ritualuri de templu, geografie, astrologie, imnuri inchinate zeilor si medicina. Aditional acestora, Hermes Trismegistul este legat de multe scrieri teosofice grecesti (in majoritate). De nenumarate ori s-a incercat ‘machiavelizarea’ scrierilor Hermetice petru a perverti religia crestina, din nefericire pentru acestia, scrierile Hermetice sunt pre-crestine. Nu ele au fost influentate de crestinism, este destul de evident in prezent ca a fost mai mult decit invers. Unii scolari sunt chiar de parere ca Moise a format conceptul de monoteism bazat pe venerarea lui Toth. Pitagora Pitagora.
O alta personalitate, reala de data asta, care a reprezentat un pas major atit in stiintele oculte in prima faza cit si in stiintele moderne a fost nimeni altul decit Pitagora. Genialul Pitagora a fost primul care a descoperit nenumarate principii in domeniu de matematica, fizica si muzica pe care pina in ziua de azi, se bazeaza stiinta moderna. A fost primul care a asociat ratia in muzica iar Teorema lui Pitagora se preda in cadrul orelor de geometrie pina in prezent. Se spune ca a studiat sub faimosii magi in Persia si sub preotii lui Toth in Egipt iar unfluenta sa oculta este absolut extraordinara. Pitagora credea in principiu ca realitatea are o natura matematica in esenta. Doctrina sa detaliata a numerelor reprezinta baza numerologiei. Credea dealtfel ca exista un fel de ‘vibratii’ care conectau toate lucrurile intre ele si cu divinitatea, o credinta centrala ocultismului care predateaza fizica cuantica cu mii de ani (vezi partea anterioara). Preda in acelasi timp si conceptul de migratie a sufeltului, spunind ca isi aminteste fiecare incarnare anterioara. A fost considerat un magician si vrajitor in timpul sau raminind pina in prezent o figura importanta in stiintele oculte. Pitagora moare in exil prin anul 500 i.e.n la Metapontum. Astarte Astarte.
In timpul Imperiului Roman, o mare varietate de secte se nasc toate avind in comun ‘sarbatorirea’ misterului, dezvaluit doar initiatilor in cadrul unor ceremonii secrete. In marea majoritate, cultele aveau origini grecesti insa au ajuns sa incorporeze elemente egiptene si persane fiind in principal preocupate de fertilitate. Cele mai cunoscute erau cele care o venereau pe zeita recoltei si grinelor, Demeter in Grecia; Zeita-Mama, Cybele si fiul ei, Attis in Cappadocia; Astarte (Afrodita) impreuna cu fiul ei, Adonis in Siria; Ishtar cu fiul ei Marduk in Persia si riturile lui Dionysius in timp ce soldatii romani au pus in miscare cultul Mithrei, zeul soarelui. In cultele misterelor, majoriatea riturilor sacre orbitau in jurul ideii de inviere dupa moarte. Aceste rituri erau de multe ori puse sub forma unei drame – o forma mai privata a vechilor drame grecesti si persane a fertilitatii. Mima, muzica si dansul mai jucau un rol important. Desi fiecare ritual era putin diferit, in general erau compuse din urmatoarele elemente de baza: o confesiune a pacatelor de catre initiat in fata grupului, juramintele tacerii cu pretul durerii, mortii si al damnarii eterne, drama rituala, botezare prin foc sau apa, atingerea sau manuirea obiectelor sacre, consumarea unei mese rituale, deobicei mincare provenita din sacrificiu catre zei si, posibil, copulatie ritualistica. Ca si in cazul Magilor si a Hermeticilor egipteni, cultele misterelor recunosteau diferite nivele de aspiranti. Cel mai inalt plan al cunoasterii – uniunea cu zeul – era disponibila doar citorva, si acestia trebuiau sa indure ani buni de ucenicie….
Tare, am cam terminat momentan in cazul in care ati vrut ceva rapid si digerabil. O sa public ( nu stiu exact cum si in ce fel) in viitorul apropiat o serie de articole compuse din alte articole preluate din carti de specialitate si resurse on-line, frumos traduse si cit de cit pre-digerate insa destul de aprofundate in esenta. Va fi lectura reomandata celor cu o cunoastere de baza sanatoasa in domeniu sau celor care vor sa ajunga la acest nivel. Deci, va astept incepind inca de maine sa continuam micuta saga oculta. Toate cele bune 
